Familie

Îi inspirăm pe copiii noștri să exploreze lumea și să își lărgească orizonturile.

Familie

Aventuri în familie pentru a inspira generația următoare

Să călătorești cu familia este una dintre cele mai mari bucurii. Vă oferă ocazia să petreceți timp cu copiii departe de rutina zilnică, să împărtășiți cu ei experiențe, oameni și locuri noi.

La Mandala Journeys înțelegem cât de prețios este timpul petrecut în familie. Am conceput vacanțele de familie ca un amestec echilibrat între explorare, educație, timp liber și relaxare. Ca părinți, înțelegem că o vacanță pentru întreaga familie trebuie să conțină câte ceva pentru fiecare, oferind copiilor activități interesante și părinților posibilitatea de a se odihni și relaxa.

De la călărit, drumeții, ciclism, tiroliană și cățărare până la înălțat de zmee în Nepal, sau plimbări în junglă pentru a admira păsări și animale sălbatice.

  • Fiecare aventură a fost creată atent, orientată spre joc și învățare;
  • Grad de dificultate adaptat familiilor cu copii;
  • Momente de relaxare pentru părinți;
  • Raport calitate/preț – tarife reduse cu până la 25% pentru copiii cu vârsta de până la 10 ani

Ne dorim ca generațiile următoare să învețe să se bucure și să exploreze lumea într-un mod plăcut și responsabil.

Tur pietonal – Brașovul vechi și drumeție pe Tâmpa

Turul de vizitare a orașului vechi

8-10 ore
de la 230 lei/pers
Tur pietonal – Brașovul vechi și priveliști de pe Tâmpa

Turul clasic de vizitare a Brașovului

6-7 ore
de la 140 lei/pers
Tur pietonal – Brașovul vechi – tur extins

Turul clasic de vizitare a Brașovului

4-5 ore
de la 170 lei/pers
Tur pietonal – Brașovul dintr-o privire

Turul clasic de vizitare a Brașovului

2 ore
de la 100 lei / pers

Ai nevoie de o ofertă pentru grupul tău?

Dacă ești aici, înseamnă că dorești să pornești o călătorie împreună cu noi. Ne-ar plăcea să te cunoaștem mai bine și să îți oferim cea mai grozavă aventură pentru tine.





    Prin utilizarea acestui formular, ești de acord cu prelucrarea și stocarea datelor personale furnizate. Pentru a afla mai multe detalii, te rugăm să citești Politica de Confidențialitate.

    Destinații

    ROMÂNIA
    ROMÂNIA

    Deschide-ți mintea și sufletul către o parte din ceea ce suntem noi toți cei care locuim pe aceste meleaguri. Redescoperă România sufletului tău!

    Nepal
    Nepal

    Nepalul nu este doar despre cel mai înalt munte din lume. Este mai ales despre oameni, despre diversitatea culturilor și religiilor, despre amestecul amețitor de culori, arome și linii melodice. Nepalul este în primul rând despre călătoria fiecăruia către divinul din interior.

    India
    India

    Descoperă India în călătorii inițiatice care te scot de pe cărările bătute și te poartă adânc în diversitatea și multiculturalitatea care i-au oferit acestei destinații numele binemeritat de INCREDIBLE INDIA!.

    Copyright 2020 MANDALA JOURNEYS | By InMotion Media.
    Mandala Journeys